Au fost descoperiţi zece noi sateliţi care se rotesc în jurul lui Jupiter
20/07/2018
Au fost descoperiţi zece noi sateliţi care se rotesc în jurul lui Jupiter
Astronomii au descoperit 10 luni noi în jurul planetei Jupiter, numărul total al sateliţilor cunoscuţi ai acesteia ajungând la 79, inclusiv o lună care se roteşte în sens invers celorlalte şi care pare destinată să se ciocnească cu cele care se deplasează pe aceeaşi orbită, relatează Reuters.

Toate lunile nou identificate sunt de dimensiuni relativ mici. În timp ce Jupiter, a cincea planetă de la Soare, are şi luni mari, cum este Ganymede, cea mai mare din sistemul solar, cu un diametru de 3.273 de mile (5.268 kilometri), lunile descoperite acum au dimensiuni de la 1 kilometru la 4 kilometri, foarte mici comparativ cu diametrul de 88.846 de mile (142.984 kilometri). O echipă de cercetători condusă de astronomul Scott Sheppard, de la Institutul pentru Ştiinţă Carnegie din Washington, a identificat 12 luni mici, inclusiv cele 10 descrise în această săptămână. Sheppard a spus că aceste luni sunt probabil obiecte formate în apropiarea lui Jupiter în primele zile de existenţă ale sistemului solar şi că au fost captate de sistemul gravitaţional puternic al planetei.

”Jupiter este ca un aspirator uriaş, pentru că este atât de mare. Aceste obiecte au început să  orbiteze Jupiter, în loc să cadă pe ea. Credem că sunt undeva între asteroizi din rocă şi comete de gheaţă. Aşa că sunt probabil jumătate gheaţă şi jumătate rocă”, a explicat Sheppard. Cea mai interesantă dintre noile luni este Valetudo, numită după o stră-strănepoată a zeului roman Jupiter, zeiţa sănătăţii şi a igienei. Valetudo orbitează Jupiter în aceeaşi direcţie de rotire a planetei, dar un grup de alte luni mici se deplasează în direcţie opusă,  pe aceeaşi orbită, fiind probabil să se ciocnească la un moment dat, consideră Sheppard. Jupiter este planeta din sistemul solar cu cele mai multe luni, 79, fiind urmată de Saturn, care are 62 de luni.